Date de bază (master data)
Fără catalog curat, fluxul operațional se blochează. Ordinea contează.
Ordinea recomandată de setup
- Depozite (unde țineți marfa)
- Articole (SKU, UM, barcode)
- Parteneri (furnizori + clienți + puncte de lucru)
- Abia apoi PO / recepții / SO
Procedură: creare articol
- Meniu Articole → Creare.
- Completați cod (unic), descriere, UM principală (um3pl) - cea pentru manipulare fizică.
- Opțional: barcode, greutate, dimensiuni, UM2/UM3 pentru ambalare.
- Salvați. Verificați în listă că e activ.
Atenție UM. Dacă UM e marcată „doar întregi”, pe comenzi nu puteți trimite 1,5 - validarea respinge linia.
Procedură: partener
- Meniu Parteneri → Creare.
- Stabiliți tipul (furnizor / client / ambele).
- Adăugați puncte de lucru și contacte dacă livrați la mai multe adrese.
- Salvați. PO-urile se leagă de furnizori; SO-urile de clienți.
Procedură: depozit
- Meniu Depozite → Creare.
- Denumire clară (ex. „Depozit central București”).
- Activați depozitul. Orice recepție/livrare trebuie să indice depozitul.
Greșeli frecvente
- Articol duplicat cu alt cod - confuzie la scanare și stoc.
- Partener lipsă la crearea SO - nu puteți finaliza antetul.
- Depozit greșit pe recepție - stocul crește în locația greșită.